Perioada de izolare se apropie de final și începem să ne gândim la repornire, la reluarea vieții ”normale”, oricare va fi acest nou normal. A fost o perioadă foarte dificilă pentru noi toți, un test fulger pentru care nu puteam învăța și care pe unii dintre noi ne-a lovit în plin.
Totuși, vreau să precizez încă de la început că în acest articol voi fi optimist! Pe de altă parte, optimismul meu este influențat de către ”bula” pe care o analizez și cu care am contact direct. Cu siguranță optimismul va fi ponderat de către rezultatele economice generale pe care le vom primi în perioada următoare și de recesiunea în care (probabil) ne îndreptăm.
Revenind la optimismul meu, pot spune că marele câștigător al acestei perioade este cu siguranță online-ul.
Pornind de la această ipoteză și având în vedere dragostea mea sinceră față de datele statistice, am deschis Google Analytics și am început o vastă analiză a ultimei perioade din care am aflat (cu mirare) multe lucruri interesante și pe care am ales să le împărtășesc și cu tine.
Câteva precizări înainte de a începe:
- această analiză nu are caracter de studiu, iar concluziile nu pot fi extrapolate la nivelul întregii piețe;
- analiza a fost realizată doar pe magazine online;
- datele celor 10 magazine online ce apar în grafice și statistici reprezintă nișe diferite;
- au fost analizate mai multe magazine online, dar am ales o listă scurtă cu cele 10 pentru că reprezintă domenii diferite, iar trendurile observate în celelalte cazuri sunt similare;
- din motive ce țin de confidențialitate nu voi da prea multe detalii legate de cifre, analiza se dorește a fi una generală în care să identific tendințe, nu neapărat date specifice;
Luna martie ne-a speriat pe toți!
Era oarecum normal, iar asta s-a resimțit în majoritatea cazurilor. După ce a fost anunțată starea de urgență, au început și scăderile în rândul majorității magazinelor analizate… saaaaau nu!
De fapt, situația a fost puțin diferită și mai complexă, dar în perioada 15 – 23 a fost resimțită o contracție a pieței. Aceasta a fost perioada cu ”atacurile” la faină, iar oamenii au căutat mai degrabă dezinfectant, alimente și măști.
Când tragem linie și comparăm luna martie 2020 cu aceeași lună din 2019, putem observa doar câteva cazuri în care au avut loc scăderi, dar în general am avut parte de creșteri.
Mai jos, am rezumat comparativ datele pe trafic, tranzacții și venituri.
În urma analizei datelor comparative între martie 2019 și martie 2020, îți pot spune că:
- traficul pe magazinele online a crescut în medie cu 120 %
- numărul de tranzacții a crescut în medie cu 22%
- veniturile magazinelor online au crescut în medie cu 19%
Au fost și extreme: în unele cazuri scăderile la venituri au fost de peste 100%, iar unele creșteri de peste 80%. Per total, luna a început bine și a continuat prost odată cu pandemia, dar spre final a dat semne bune de revenire.
Acum, pentru a înțelege mai bine ce am făcut eu aici și ce înseamnă toate aceste detalii, trebuie să dau mai mult context.
Datele statistice au relevanță doar dacă sunt puse într-un context mai amplu și pentru a determina dacă aceste creșteri au relevanță statistică trebuie să urmărim două aspecte esențiale :
- ar trebui analizate mult mai multe date (din păcate nu am acces la ele)
- trebuie analizat trendul – asta am putut să fac
Pentru a analiza trendul a trebuit să colectez date legate de trafic, rată de conversie, venituri și tranzacții din perioada ianuarie – aprilie 2020. Iată ce a ieșit:
După cum putem observa (încă nu am vorbit de aprilie, iar aici am stricat surpriza), dacă am suprapune aceste grafice am putea observa un tipar al trendului și am putea spune că:
- luna martie a adus un pas înapoi, dar nu a deviat prea mult trendul crescător pe care anul îl avea deja (se vede cel mai bine pe graficul de tranzacții, unde creșterea e oarecum liniară, doar martie o abate ușor în jos)
- majoritatea magazinelor au avut creșteri susținute, mai ales în luna aprilie (vorbim imediat și despre această lună)
- trendurile arată foarte bine și pentru viitor
Aprilie, luna ”vedetă”
Este luna în care toți indicatorii au crescut! Parcă toată lumea a descoperit online-ul, iar graficele prezentate mai sus arată că luna aprilie a fost, pentru multe magazine cea mai bună lună de anul acesta.
Față de anul trecut, aprilie a arătat astfel:
Mult mai bine, în majoritatea cazurilor! Pentru multe magazine online a fost una dintre cele mai bune luni din ultimul an, pentru altele, cea mai bună lună în absolut. Comparativ cu luna aprilie 2019, am observat următoarele:
- o crește medie a traficului de peste 36%;
- creșteri apropiate și ale veniturilor sau tranzacțiilor +32%, respectiv +31%;
Nu cred că este o surpriză ”uluitoare”, deși mulți ar fi spus că scăderi vor fi peste tot, în toate sectoarele economice.
Chiar și pe online, multe business-uri au avut mult de suferit… de la tot ce ține de travel, la categorii importante din fashion , dar majoritatea industriei a avut de câștigat în această perioadă.
Pe de-o parte, un mare plus adus industriei au fost scăderile în CPM (mai jos un exemplu al evoluției CPM-ului pe Facebook în primele luni ale anului), dar în aprilie deja și-a reluat creșterea. Plusul evident este faptul că stând acasă, românii au fost nevoiți (sau și-au dorit mai mult) să comande online.
În loc de concluzie…
Este aproape imposibil să facem previziuni în acest moment. Nu știm cum vor evolua lucrurile pentru că situația este complet nouă, dar câteva aspecte sunt clare:
- comerțul online a avut de câștigat mulți clienți noi – multe persoane au comandat pentru prima oară în această perioadă (nu am o statistică, dar am primit mult feedback pe tema asta din piață, iar un studiu va apărea cu siguranță în curând);
- este ocazia perfectă pentru ca online-ul să arate că este o ”forță” a economiei și o alternativă optimă pentru comerțul tradițional;
- este perioada ideală în care e-commerce-ul să devină unul dintre elementele de bază în formarea unui nou stil de viață (ce ni se conturează tot mai mult, dar încă nu știm exact cum va arăta).
Leave a Reply