Suntem în plină promovare a cursului de marketing online Laboratorul de Online care va avea loc la Sibiu pe 14 și 15 Martie, la hotel Ramada.

curs de marketing online

Nu vreau să îți dau detalii despre curs în acest articol (mai multe detalii poți găsi aici: www.laborator.cabinetuldebusiness.ro ), vreau să folosec cele 4-500 de cuvinte să mă conving pe mine să particip la acest curs.

Bine, bine… eu oricum particip pentru că sunt trainer acolo, iar colegii mei probabil că m-ar suspecta de probleme serioase dacă pe blogul personal aș purta un monolog ciudat în care să mă conving pe mine să fac ceva anume.

Voi aduce argumentele pentru care eu aș merge la acest curs, pentru că sunt un tip pretențios și greu de convins. Am nevoie de argumente solide pentru a participa la un eveniment/curs.

Voi pleca de la premisa că nu am nicio treabă cu Laboratorul de Online…

Așa, și până la urmă de ce aș participa la acest curs de marketing online ?

…. pentru că băieții, deși sunt tineri, nu sunt începători sau amatori!

Ca să fiu mai metaforic, sunt ”căliți” zilnic de proiecte în care folosesc din instinct metodele despre care vor vorbi la curs (oricum, când vine vorba despre marketing online nu aș avea încredere în cineva care nu este tânăr)

…. pentru că nu este pentru prima dată când îl fac!

Este chiar a cincea ediție, sunt poze care dovedesc asta și oameni care au mai participat și dacă continuă să o facă înseamnă că a mers bine în trecut.

…. pentru că îmi place să gândesc pe termen lung!

Dacă investesc 3 sau 4 sute de lei acum nu voi investi pe viitor de fiecare dată când voi apela la o agenție de online care îmi va cere minim 3 sau 4 sute de euro pentru o campanie, pentru că voi fi în stare să le realizez singur.

 …. pentru că băieții ăștia tineri au deja cel puțin 4 ani de experiență în training în spate!

Au urmat o școală de training bună (AIESEC), unde au învățat cum se pregătește, livrează și evaluează un training și cum să te asiguri că audiența înțelege ceva și își va dezvolta cunoștințe, abilități sau atitudini.

…. pentru că agenda este destul de clară și cuprinzătoare!

Nu mă aștept ca în două zile să aflu tot ce se poate despre marketing online, pentru că poate ar fi nevoie de 2 ani, dar agenda este făcută în așa fel să pot afla esențialul, ceea ce îmi poate aduce mie mai mulți clienți începând cu a doua zi.

…. pentru că nu e un curs clasic!

Sunt 4 oameni care mă vor ajuta pe propriul meu business să aplic ceea ce spun ei acolo. Cred că nu mă pun să-mi aduc laptopul degeaba!

…. pentru că sunt și alte motive!

Locația este interesantă, Sibiu e un oraș superb, se fac și reduceri, se dă cafea, se dau atestate de participare și un output foarte cuprinzător.

Eu cam la aceste aspecte mă gândesc atunci când iau decizia de a participa la un curs de marketing și la Laboratorul de Online aș fi participat cu siguranță chiar dacă nu aș fi fost organizator și trainer pentru că are tot ce-i trebuie.

Schimbând puțin registrul, am să-ți spun pe scurt și ce teme voi aborda în cadrul Laboratorului de Online. Împreună cu colegul meu, Laurețiu Strîmbu, te voi ajuta să:

– îți optimizezi pagina de Facebook în ceea ce privește postările organice (ce trebuie să postezi, când și de ce), având în vedere noile schimbări aduse de rețea

– îți construiești campaniile de Facebook Ads, Boost Post sau Promote Page astfel încât să scoți un cost per click bun și să faci conversie

– îți crești rata de interacțiune cu fanii tăi și numărul de fani și să trimiți mai mult trafic către site din Facebook

Pe mine am reușit să mă conving, sper că te voi vedea și pe tine la Sibiu sau la edițiile Laboratorului din alte orașe!