Zilele trecute au fost lansate înscrierile, programul și au fost anunțați primii speakeri pentru GPeC Summit 2016. Lista de speakeri arată foarte, foarte bine până acum, iar programul și evenimentul se anunță cu adevărat premium! În calitate de blogger oficial al evenimentului, voi încerca să aduc cele mai noi, utile și relevante informații despre seria de evenimente de anul acesta și să pregătesc câteva surprize pentru tine! 🙂
Am extras cele mai relevante detalii, în cele ce urmează!
GPeC Summit 25-26-27 Mai va însemna 3 zile intensive de conferință și workshop-uri, în cadrul cărora invitații și trainerii sunt unii dintre cei mai mari specialiști români și internaționali din domeniile comerțului electronic și digital marketing-ului.
GPeC Summit este cel mai important eveniment de e-commerce din România se va desfășura la București, timp de 3 zile (25-26-27 Mai) și va reuni principalele magazine online, iar pe scenă vor urca nu mai puțin de 8 speakeri internaționali – toți experți practicieni, recunoscuți la nivel global drept adevărate autorități în E-Commerce și Digital Marketing:
- Alex Langshur (Co-Founder Cardinal Path & Director Emeritus Digital Analytics Association)
- Daniel Waisberg (Google Analytics Advocate)
- David Darmanin (Founder Hotjar)
- Karl Gilis (Co-Founder AGConsult)
- Marie Polli (Senior Optimization Strategist ConversionXL)
- Brian Dean (Founder, CEO and SEO Blogger Backlinko)
- Chris Hague (Communications & Marketing Manager ZoomSphere)
- Paul Rouke (Founder & Director of Optimisation PRWD)
Iată și câteva detalii despre agenda fiecărei zile de eveniment:
Ziua 1, 25 Mai 2016 – Conferința GPeC & GPeC E-Commerce Expo
- 1 zi de Conferință Premium, plină de keynote-uri și panel-uri de dezbatere cu speakeri WOW, internaționali și români;
- Subiecte de maxim interes: Optimizarea Conversiilor & Usability, Marketing Online, Split Testing, Targetare Comportamentală & Personalizare, SEO, SEM, Web Analytics, E-Commerce Tools, Logistică & Curierat, Studii de Caz;
- Cifre, statistici și tendințe de evoluție despre comerțul online românesc și european / market insights;
- GPeC E-Commerce Expo: magazinele online se întâlnesc și discută cu principalii furnizori de soluții și servicii de comerț electronic din România;
- GPeC E-Commerce Party: dezlănțuim networking-ul în super muzică și super petrecere!
Ziua 2 si Ziua 3, 26 & 27 Mai 2016 – Workshopurile GPeC
- 2 zile de Workshopuri, adică 18 ore de conținut aplicabil imediat;
- Subiecte de maxim interes dezbătute în cadrul workshopurilor, de neratat pentru orice magazin online;
- Workshopuri susținute de cei mai buni traineri internaționali și români – Alex Langshur (Co-Fondator si Senior Partner al Cardinal Path), Karl Gilis (Co-Fondatorul companiei belgiene AGConsult), Marie Polli (Senior Optimization Strategist ConversionXL) si Chris Hague (Communication & Marketing Manager ZoomSphere) sunt doar primii 4 traineri anunțați
Biletele pentru GPeC Summit au fost puse în vânzare, existând și o Ofertă Early-Bird, valabilă până pe 15 Mai 2016, inclusiv, potrivit căreia un bilet pentru toate cele 3 zile de eveniment costă doar 147 euro (TVA inclus). Mai multe detalii despre politica de prețuri, avantajele participării, speakerii confirmați până în prezent și înscriere, regăsiți pe website-ul GPeC: http://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/
GPeC 2016, ediția de 11 ani, este un eveniment powered by FAN Courier – liderul pieței de curierat din România
Eveniment susținut de: Allpacka.ro, AVON, Competence Call Center, ContentSpeed, DPD, DWF, Garanti Bank, Mediapost Hit Mail, New Black, NewsMAN, Online-Online.ro by Credius, Orange, Retargeting.biz, Visa
Leave a Reply