Despre audinețele custom, mai ales cele de remarketing, nu știm prea multe detalii. Putem determina o serie de comportamente în funcție de cum este setat pixelul și putem ști volumul audienței, dar alte detalii, mai puțin.
Continui seria articolelor pe tema audiențelor custom de pe Facebook și vreau să îți arăt cum poți analiza o astfel de audiență prin intermediul Facebook Audience Insights.
De ce?
Înainte de a-ți arăta procedura propriu-zisă, pentru că iubesc această întrebare și îmi place să știu mereu motivul pentru care aș face ceva, voi aduce câteva argumente în favoarea analizării audiențelor custom:
# cunoscând oamenii care intră pe site mai în detaliu, poți realiza campanii eficiente pornind de la caracteristicile aflate și îți poți crea singur, manual, audiențe lookalike mult mai avansate
# poți elimina o serie de presupuneri legate de caracterisiticile demografice ale potențialilor tăi clienți și poți crea profile customizate în funcție de paginile vizitate sau produsele achiziționate
# îți poți eficientiza campaniile și mesajele, în funcție de aceste date
Audience Insights:
Despre acest tool am mai scris, iar odată cu schimbarea interfeței Ads Manager-ului, se pare că a apărut pe toate conturile și se poate găsi în secțiunea tools.
După ce îl vei deschide, pentru a analiza o audiență custom, trebuie să selectezi ”A custom audience” și poți începe analiza audienței tale.
Despre analiză:
Pentru a începe analiza, trebuie să selectezi una din audiențele custom realizate deja. Pentru a activa cât mai multe secțiuni, ideal ar fi ca audiența aleasă să fie mai mare de 1000 pentru a putea începe și peste 3000 pentru o analiză mai detaliată.
După ce ai trecut de acești pași, poți începe să analizezi audiența în funcție de date demografice, stare civilă, nivel de educație, joburi, orașe de proveniență, activitate pe Facebook sau tehnologie utilizată.
Partea interesantă este că poți analiza individual o anumită audiență, dar și mai multe în același timp. Îți recomand să analizezi, mai ales audiența persoanelor care au finalizat comanda sau care au adăugat produse în coș, s-ar putea să afli detalii interesante pe care să le poți utiliza în campaniile viitoare.
Din păcate, analiza audiențelor de tip lookalike, nu este încă disponibilă.
După cum observi, nu sunt foarte multe date disponibile, unele secțiuni sunt active doar pentru audiențele din US, dar eu cred că datele sunt foarte utile. De când am început să fac astfel de analize am reușit să cresc performanțele campaniilor cu cel puțin 20%, integrând datele analizate pe audiențele custom, în campanii cu audiențe noi.
Sper să funcționeze și pentru tine! Spor la ad-uri! 🙂
January 26, 2016 at 09:13
Desi stiam de aceasta “facilitate” pe care o ofera Facebook in analizarea audientei tale, recunosc ca n-am folosit-o decat de cateva ori.
O sa-i acord mai multa atentie de acum incolo 😉 pentru ca nu-i asa… daca nu cunosti cine sunt clientii tai nu le poti oferi produse adecvate nevoilor si dorintelor lor.
January 26, 2016 at 09:42
Da, este foarte utilă. Mult scucces, Cristina! 🙂