Clientul ideal există și fiecare dintre noi avem multe exemple. E din ce în ce mai rar și să ne înțelegem, clientul ideal nu este și perfect, este pur și simplu cel cu care vrei să lucrezi.
sursă foto: webdesignerdepot.com
Bineînțeles există și antagonistul eroului nostru și se regăsește în multe forme pretutindeni, mai ales în zona serviciilor. Acesta este cel care îți creează probleme atunci când nu e cazul, este cel care te stresează, îți scoate peri albi și te face să te gândești la cât de fain ar fi să ai doar clienți străini.
Bunul meu prieten și coleg, Cătălin Ionașcu de la Romanian Copywriter a scris o scrisoare pe tema asta, interesantă, utilă și contestată. Eu nu mă refer doar la domeniul în care lucrez. Înțeleg foarte bine conceptul de ”clientul nostru stăpânul nostru” și am învățat să las de la mine chiar prea mult în tot acest timp.
Revenind la antagonistul eroului nostru, am ales să îi abordez formele și să mă las contrazis. Am ales să povestesc, nu să critic…
1. Zgârcomanul:
Abonamentul de telefonie al omului nostru este valabil încă un an, dar el se gândește în fiecare zi la momentul în care va trebui reînnoit. Nu pentru că ar vrea extraopțiuni, nu pentru că este mulțumit de servicii, ci pentru că el vrea să plătească mai puțin.
”Săracul…nu are de unde, e criză, o duce rău…” ar putea spune un bun creștin. Ba are de unde și are de unde bine, doar că așa este el, nu contează că serviciile sunt bune sau că abonamentul își face treaba și îl ajută… el pur și simplu vrea să economisească un 15%-20% sau să treacă pe cartelă. Este cel care va căuta întotdeauna o alternativă mai ieftină, nu neapărat cea mai bună…
2. Strâmtoratul:
Omul nostru n-are de unde, e greu, o duce rău e criză. Pe bună dreptate de data asta. Omul chiar nu are și nimeni nu îl condamnă. În schimb, omul nostru nu vrea să dea de înțeles acest lucru și iată ce face:
Se duce la magazin să își cumpere smartphone de ultimă generație care să nu depășească suma de 500 de lei.
Intră în magazin și caută băiatul de la raft să îl întrebe și să se sfătuiască. ”Modelul acesta cât e? Dar acesta?” – spune el privind modele scumpe, mult în afara bugetului. Băiatul de la raft îi răspunde, îi recomandă, îl sfătuiește și după ce îi arată trei sferturi din marfa expusă, trece peste politețuri și îl întreabă: ”domnule, da dumneata, cât vrei să cheltuiești?”
Omul nostru răspunde senin, conștient de faptul că bugetul lui : ”Domnule, mai bine mă lași să mă gândesc puțin…” Băiatul pleacă, iar omul nostru iese repede din magazin, bucuros că a scăpat.
3. Curiosul:
Foarte similar cu antagonistul de mai sus, dar poate că are de unde. Cere explicație pentru fiecare model în parte, preț, caracterisitici și tot ce se poate, iar când băiatul a epuizat toate resursele de răbdare și e pe cale să renunțe la job că să spună ce are pe suflet, salută politicos și pleacă.
4. Cel ce se plânge mereu:
”Trăim vremuri grele, e criză, guvernul ăsta corupt nu ne ajută deloc, afacerea nu mai merge, nu știu ce să mai fac că e tare greu în țara asta…” – se gândește omul nostru în timp ce își rezervă al treilea concediu pe anul acesta.
5. Rău-platnicul:
Se face că serviciul s-a livrat, iar el l-a acceptat. Se face că omul nostru a cerut factură și a întrebat cât timp are pentru a o plăti și se face că omul nostru deține și resursele pentru a o plăti.
Atunci poate te întrebi de ce nu o face? De ce termenul va fi depășit? De ce tot cere amânări? De ce nu mai răspunde la emailuri sau la telefon? De ce intră în pământ?
Greu de spus… acest antagonist este și cel mai enigmatic.
6. Nemulțumitul:
Faci bine nu faci bine până la urmă tot nu-i bine. Întotdeauna omul nostru va avea ceva de comentat și adăugat. ”Nu a ieșit bine lucrarea asta, dar hai că o folosesc acum…ce am să fac.” Acest antagonist e înzestrat cu darul de a vedea acul în carul cu fân, acele detalii fine care nu au legătură cu rezultatul final.
7. Atotștiutorul:
Pur și simplu le știe pe toate, de la filozofie până la fizică cuantică. Nu ai argumente în fața lui, când vine vorba de susținut o teorie, 40 de minute trebuie să asculți pentru că nu vei reuși oricum să iei cuvântul. Păreri, opinii și definiții, pe toate le cunoaște el și bineînțeles, e dispus să te învețe și pe tine:
”Domnule, eu am nevoie de servicii de contabilitate, știu cum se face, aș fi un foarte bun contabil, dar acum nu am timp și am nevoie de tine să le faci…” – zice des omul nostru (a se înlocui servicii de contabilitate cu orice altceva).
8. BONUS: Am firmă din ’93.
Preferatul meu! Nu am nimic cu oamenii care au firmă din 1993. E foarte bine, un lucru minunat. Poate că este anul în care au fost înființate cele mai multe firme în România, un fel de punctul zero al antreprenoriatului.
Antagonistul în cauză este cel ce folosește afirmația ”am firmă din nouăjtrei” ce și titlu suprem. Afirmația este întotdeauna urmată de o lungă pauză și de o expresie mândră a acestuia.
Omul te cheamă la întâlnire, spune că are nevoie de x serviciu, te lasă să prezinți, să descrii, iar apoi îți spune: ”Domnule, eu asta o știu prea bine… am firmă din nouăjtrei….” (pauză lungă ce sugerează completarea: mă înveți tu pe mine?)
Până acum, aceștia sunt antagoniștii poveștii noastre. Suntem oameni maturi și înțelegem că e vorba de legende, nu criticăm pe nimeni și nu acuzăm. Suntem mulțumiți cu clienții noștrii pentru că nu sunt antagoniști, sunt eroii noștri, cu bune cu rele.
Nu suntem perfecți, noi ce vindem ceva și până la urmă suntem și noi clienții cuiva, eroi, nu antagoniști.
P.S: Dacă ai și tu exemple pune-le mai jos, nu le ține pentru tine, vorba aia ”cele mai bune povești sunt cele spuse”.
Leave a Reply