John Oliver sumarizează perfect modul în care moare jurnalismul de pretutindeni, într-o mare mizerie de moguli, can-can și un mediu online bazat pe clickbait.
Am spus ”de pretutindeni”, pentru că nu este un caz izolat la noi sau în State, jurnalismul se destrmă cam peste tot și nu este vorba numai despre presa scrisă, aici vorbim și despre TV sau chiar publicații online.
”Acum, de curiozitate, ai intrat de curând pe vre-un site de știri din România, fără ad blocker? :)”
Se pare că online-ul e de vină, dar parcă nu e singurul motiv. Online-ul a declanșat totul, forțând publicațiile să își schimbe modelul de monetizare, dar este vorba despre o serie întreagă de motive care duc, treptat la moartea jurnalismului clasic.
”Un client de-al meu s-a încăpățânat să facă o campanie de promovare pe site-ul unei importante publicații din România, cu bannere, articol, tot tacâmul. Rezultatul: 10.000 de unici și 5 conversii.”
Nu știu care sunt oamenii responsabili de strategiile de revenue, dar cred că oamenii ăștia trăiesc undeva prin anii ’90. Oamenii ăștia nu au înțeles nimic despre online, iar singura lor preocupare este să umple fiecare spațiu cu reclamă.
Tot ei se plâng că au trafic uriaș, dar agențiile cele rele preferă să taie din bugete. Pentru că, în anul de glorie 2016, tot ce contează este să arăți că ai volume peste volume, milioane de afișări, milioane de clickuri și sute de mii de fani pe Facebook. Așa merge treaba!
”Nu aș vrea să fiu înțeles greșit, totuși: România poate fi înlocuită cu orice altă țară, feel free! ”
Sunt multe problemle presei și motivele pentru care jurnalismul se duce încet, încet la vale, nu le cunosc pe toate și cu siguranță nu sunt cel mai în măsură să arăt cu degetul. Ca simplu consumator de content îmi pot spune totuși părerea, tocmai de aceea am sintetizat mai jos câteva dintre problemele majore pe care le are presa în acest moment, din perspectiva mea.
Content slab, exagerat de mult cancan: ”Am aflat CATI BANI FACE ANDRA INTR-O ZI! Măruța o păzește ca pe comoară!” – sursă Realitatea.net. Nu aș vrea să generalizez și poate că punctul meu de vedere este subiectiv, dar articole serioase, documentate, care să aducă plus valoare, nu prea am găsit prin presa online, aceasta de ”masă”, excluzând nișele. La TV nu mă uit, dar mă îngozesc unele lucruri pe care le mai prind sau care apar și în online, iar un ziar nu am mai ținut în mână de când îmi cumpăram Gazeta Sporturilor pentru că nu aveam telefon cu net. Poate în ziare sunt mai multe articole de calitate. Poate, sper, ar trebui.
Public ce nu apreciază contentul de calitate – aici este dilema oului și al găinii: pe de-o parte te întrebi cum ar putea consuma content de calitate un popor care se uită la cum își bate amanta în direct un manelist sau un popor care votează cu Trump, pe de altă parte există replica stupidă ”asta vrea audiența”. Audiența a vrut la un moment dat telefon Nokia cu clapetă mai mare, dar a primit smartphone. Nu știu cine are dreptate sau nu și nu aș vrea să mă exprim, dar cert este că și consumatorul de content are vina lui pentru scădearea calității informațiilor din presă.
Pro-partide: peste toată presa se așterne o pătură de influență politică, din ce în ce mai ușor de sesizat, iar asta intră puțin în contradicție cu principiile de bază ale jurnalismului. Știu că ultima frază este de o naivitate pură, dar prefer să mă informez din surse cât de cât obiective. Am ceva de căutat, parcă din ce în ce mai mult.
Moguli: probabil cea mai mare problemă din industrie este modul și direcția în care sunt conduse publicațiile de către patroni. Avem atâtea exemple clare la noi, dar prefer să îl dau pe acesta: Rupert Murdoch și televiziunea care cumpără știri cu 2000 de euro din România.
Neadaptare la online: deși este obligatoriea migrarea și spre online, multe publicații nu au înțeles deloc cum trebuie făcută și cum trebuie abordată. Un exemplu foarte clar, mai departe de lipsa contentului valoros este întreaga strategie de monetizare, care scârțâie din toate încheieturile.
Furtul de știri: pentru că, așa cum spune și John Oliver, ”întreaga industrie este ca un food chain”, unde se fură știri de la cel mai mare până la cel mai mic, de ce jurnaliștii ar investi timp în investigații și articole de calitate, dacă oricum vor fi furate cu nesimțire, iar efortul nu va fi deloc răsplătit?
M-aș fi putut opri aici, dar mie îmi place să fiu optimist. Îmi place să văd și acele lucruri frumoase care se întâmplă în presă, pentru că ele există. Cred foarte mult că online-ul poate ajuta și pune în valoare acel jurnalism menit să facă o diferență în societate, să schimbe cumva lucrurile și care să nu fie controlat de interese politice sau de vre-un mogul.
Încep să apară tot felul de publicații de nișă, online, ce-i drept, dar care aduc acel plus de valoare atât de necesar. Fiecare dintre noi cunoaște măcar o sursă de acest gen, de exemplu, mie îmi place ce face Tolontan. Nu-l pot evalua din punct de vedere jurnalistic, nu știu neapărat dacă e influențat cumva de cineva, dar investigațiile lui au făcut valuri anul acesta și au adus schimbări. A avut curaj și îl apreciez foarte mult pentru asta.
În loc de concluzii, te las cu John, că tare bine le zice:
Leave a Reply