Știrea începutului de an, preluată, interpretată și poate că prea puțin înțeleasă este că Facebook va scădea afișările brandurilor pe News Feed.
Am citit foarte multe reacții despre asta, unele chiar virulente, altele de dragul subiectului, iar unele pertinente. Concluzia: nu prea s-a înțeles de ce Facebook a făcut această mutare și ce se va întâmpla de acum înainte.
De ce?
De ce a luat Facebook decizia asta și de ce a dat un anunț care a cauzat o puternică scădere pe bursă? Oare miza nu e mai mare de ”câteva miliarde” pierdute și mii de publisheri nemulțumiți? Ba da, miza este mult mai mare, iar de data aceasta nu ține doar de câștiguri, ci mai degrabă de viitorul rețelei.
News feed-ul a devenit neîncăpător, sunt deja mult prea multe postări, ad-uri, știri, iar oamenii își pierd interesul. Asta se vede în graficul de mai jos, dar și în zvonurile (neoficiale) care sugerează o scădere a timpului mediu petrecut de către utilizatori în rețea. Toate aceste aspecte, plus eșecul pe care îl înregistrează Instagram în a produce venit, forțează o schimbare de strategie foarte logică și deloc surprinzătoare.
sursa: techcrunch.com
Asta e o chestiune de genul 1+1, nimic surprinzător. Mirarea cea mare va fi oare atunci când tot conținutul organic va ajunge în Explore Feed? Asta e o altă poveste, un fel de coming soon, devastator probabil.
Cum se vor schimba lucrurile?
Nu e clar încă și nimeni (în afară de Facebook) nu știe asta. Este foarte greu să facem previziuni și să dăm sfaturi… Tot ce putem face este să așteptăm și evident să îmbunătățim strategia editorială, dar asta o puteam face și înainte de acest anunț.
Unele branduri au găsit deja soluții foarte creative:
Analiza
Pentru a aduce un argument logic în discuție, am stat zilele acestea să analizez numerele unor pagini pe ultimii 3 ani. Am urmărit evoluția acestora în materie de fani, reach și interacțiune. Este vorba despre pagini care merg bine în general, cu atenție la ce fel de content preferă fanii, dar fără prea multe strategii elaborate sau investiții mari.
Am vrut să observ trendurile din ultimii ani și să văd ce impact au adus schimbările (anunțate sau nu), implementate de către Facebook.
Este vorba despre trei pagini, două din e-commerce, iar una aparținând unui blog. Le vom denumi în continuare A, B și C. Trebuie menționat că în perioada analizată, toate cele 3 pagini au înregistrat creșteri constante ale numărului de fani, fără investiții în campanii dedicate de Page Likes, fără campanii de Boost Post, doar cu campanii constante de clickuri/conversii.
Am analizat doar doi indicatori importanți, Lifetime Post reach by people who like your Page și Lifetime Engaged Users, iar graficele de mai jos reprezintă sinteza analizei.
Observații
- Deși Facebook anunța în 2015 o schimbare importantă la nivelul news feed-ului, similară cu cea de anul acesta, reachul și engagementul la nivelul paginilor analizate (B, C) a crescut în 2015 și în 2016;
- Scăderile pentru ambii indicatori au apărut mai ales după Q1 2017 (momentul aglomerării News Feed-ului);
- Nu există corelații directe ale creșterilor/scăderilor indicatorilor paginilor cu momentele de update aduse News Feed-ului;
- Proporțiile dintre mărimea paginilor și indicatorii analizați rămân constante, paginile mai mici nefiind favorizate.
Ce urmează?
Așa cum am observat în urma scurtei analize derulate, indiferent de update-uri, strategiile editoriale relevante și consecvente vor avea mereu de câștigat. Primele semne ale update-ului din 2018 indică deja ușoare scăderi pentru majoritatea paginilor și schimbări în modul de afișare pentru utilizatori.
Personal, nu cred că este vorba despre o ”apocalipsă” a reach-ului organic și o văd mai mult ca pe o oportunitate pe partea de Ads, dar și o ”premiere” a paginilor care au avut mereu o strategie editorială coerentă.
Poate că este momentul pentru o curățare a news feed-ului de clickbait, fake news și branduri care vorbesc numai despre ele, poate că ”the News Feed is Better Without You”.
Leave a Reply