Zilele trecute am intrat destul de des în contact cu povestea Apple și Steve Jobs.

steve jobs

Am avut o discuție interesantă cu cei din AIESEC Brașov pe această temă și m-am uita la film, nu cel mai reușit, dar a fost îndeajuns să mă gândesc la tot ce a însemnat și ce aș putea învăța din lecțiile oferite de acest om și de brandul pe care l-a creat. 

În primul rând țin să precizez că nu sunt pasionat de produsele Apple, nu pentru că sunt un ”hipster – anti”, ci pentru că știu ce se află în spatele lor și povestea nu rezonează prea mult cu mine.

Ceea ce mă fascinează este modul impresionant în care Apple a făcut marketing până prin 2012 și modul în care Jobs a reușit să îmbine o viziune extraordinară cu acest lucru.

Pentru că am urmărit îndeaproape această poveste am selectat câteva lucruri pe care oricine (marketer, antreprenor sau om viziune) le poate învăța din ea:

1. Viziunea și pasiunea fac diferența!

Unul din momentele în care Jobs vorbește despre viziunea lui și cum ar trebui marketingul integrat în aceasta este clipul de mai jos.

Pe lângă faptul că Steve putea oricând să-și deschidă o companie de consultanță de marketing oricând și să dea sfaturi oricui pe acest domeniu, ce mă impreionează este pasiunea cu care acesta vorbește despre viziunea Apple și despre modul în care lumea poate fi schimbată prin produse tehnologice.

Urmărind acest clip, dacă nu ai produse Apple îți trece cel puțin odată prin minte să-ți cumperi unul, iar asta înseamnă să fii pasionat și să crezi în businessul tău!

Provoc 99% din antreprenorii zileleor noastre să iasă în față și să vorbească așa despre afacerile lor!

Poate că nu ai observat, dar Jobs la această prezentare era îmbrăcat în pantaloni scurți 🙂 Probabil la cea mai importantă prezentare, în cel mai delicat moment Apple, CEO-ul iese în față să lanseze o campanie menită să resusciteze compania în pantaloni scurți???

Da! Pentru că asta înseamnă să pui un preț mai mare pe viziune decât pe lucruri materiale (mai ales financiare)!

2. Dacă îți cunoști publicul țintă bine, îi poți vinde orice:

Apple știa exact cui și ce anume trebuie să comunice. Nu oricine trebuie să cumpere produsele companiei. Nu oricine înțelege ce poate face cu acestea, dar Apple știind exact cine trebuie să le cumpere a fost în stare să vină mereu cu ceva nou și inedit pentru publicul său.

Din acest motiv produsele Apple (deși nu sunt echipate cu componente Apple, ci cu componente de la alți jucători din piață) a reușit să le îmbine într-un mod unic și să le vândă mai scump.

3. Nu trebuie să comunici prea mult, trebuie să comunici esența:

Un alt lucru pentru care Apple este recunoscută, este modul unic de a realiza clipurile de promovare. Bineînțeles că un merit major îl are și agenția din spatele clipurilor, dar ceea ce este interesant este claritatea, unicitatea și simplitatea prin care compania a comunicat de-a lungul timpului.

Nu au fost agresivi, nu au bombardat cu informație utilizatorul ci au comunicat esențialul și au așteptat reacția. Reacție care a venit mereu pe principiul undelor propagate pe un lac: Apple aruncând doar pietricica în mijloc.

4. Brandingul este o artă, de puțini înțeleasă:

apple-logo

Steve Jobs și Apple au înțeles-o! Punctele de mai sus și multe alte detalii au dus Apple să devină cel mai valoros brand din lume. Modul în care a fost perceput și pus în practică brandingul de către Apple este probabil cel mai original din toate timpurile.

În clipul de mai sus Jobs vorbește de valori, relevanță și comunicare a brandului, dar nu în modul poetic în care mulți marketeri sau șefi de companii o fac ci în mod pragmatic și clar.

Ar fi multe de spus despre Apple și Steve Jobs. Din păcate, în ultima vreme, am asistat la schimbări nu tocmai plăcute pentru ceea ce am învățat din istoria Apple.

Punctele de mai sus au început să fie încălcate, iar inovația lipsește. Asta este încă o dovadă că, de fapt, funcțional era tandemul Apple – Jobs.

Dacă povestea Apple îți place și vrei să te documentezi, mai jos am pregătit o listă cu surse de informare interesante despre Steve Jobs și Apple:

Documentare despre Steve Jobs și Apple:

http://www.youtube.com/watch?v=0597HMdcE2k

http://www.youtube.com/watch?v=VdRvV1hlYfQ

Filmul Jobs – 2013:

ILeadership de Jay Elliot:

http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/biografii/steve-jobs-ileadership-pentru-o-noua-generatie-110178.html

Biografia autorizată:

http://www.elefant.ro/carti/biografii-memorii/biografii/steve-jobs-biografia-autorizata-172410.html