Recent Facebook a anunțat că va introduce noi opțiuni când vine vorba de alegerea sexului odată cu realizare profilului personal…mai exact 50.

male-female

Schimbarea ar fi trebuit să fie introdusă în primă fază în Nordul Americii și Marea Britanie, iar apoi în toată lumea. Se pare că este deja disponibilă și pentru noi 🙂Este o schimbare interesantă și foarte sensibilă, mai ales când vine vorba de astfel de subiecte delicate.

Sunt sigur că vor exista foarte mulți ”troli” care vor își vor trece la gender orice altceva decât ceea ce sunt, pentru că observ o creștere treptată a nivelului de ”plictiseală” a utilizatorilor de Facebook chiar și din România.

facebook gender

Pe de altă parte, advertiserii speră că nu va fi prea la modă să îți schimbi sexul pe Facebook, pentru că țin mult la targetările oferite de rețea.

În altă ordine de idei, nu mi se pare o schimbare foarte relevantă, nu neapărat din punct de vedere moral ci mai degrabă din punct de vedere practic. How does it help?

Nu era mai simplă varianta aleasă de Google (male, female, other) ? Dacă vor exista totuși persoane care nu se vor încadra în niciuna din cele 52 de opțiuni?